Serigrafia constă în aplicarea unui strat de vopsea pe materialul pe care se imprimă printr-un șablon cu decupări acoperit cu o sită fină.
Printul direct este o metodă de personalizare ce se poate executa doar pe suprafețe plane și limitează tipul de material personalizat (tricouri, cămăși, pantaloni etc.). Se poate realiza inclusiv policromie.
Broderia este o cusătură în relief. Această metodă va face ca logo-ul dvs. să devină foarte ușor de observat și totodată durabil. Se poate folosi doar pe materiale textile.
Transferul termic constă în printarea pe hartie specială a ceea ce urmează a fi personalizat, ulterior aplicându-se la cald cu ajutorul unei prese pe produs. Metoda se împarte în:
- pentru materiale textile de culoare albă, hartie imprimată laser;
- folie colorată în masă decupată pe contur - poliflex;
- folie printata la plotter și decupată pe contur - color print.
Sublimarea permite pigmentului de culoare să treacă de pe coala pe care este imprimat pe suportul final. Metoda se folosește doar pentru tricourile din poliester.